Ceaslov Mare cu coperti din piele naturala
- Format 17,5×25 cm (B5)
- copertare legatorie arta piele naturala
„Din Ierihon către Sion” de Sfantul Ioan Iacob Romanul
Din Ierihon către Sion, este o carte de o importanță deosebită pentru mântuirea oamenilor prin învățăturile sale duhovnicești.
Cuprinde pilde, cugetări, imnuri în versuri şi scrieri duhovniceşti.
Scrisori, cugetări din Sfinţii Părinţi, traduceri, alcătuiri proprii despre virtuţi şi patimi.
Format: 14,8 × 21 cm (A5)
736 pagini
65 lei
Opera sfântului Ioan Iacob, ieroschimonahul din pustiul Iordanului, român născut în 1913 în România, comuna Horodiștea, județul Dorohoi, și trecut în grădina Domnului în 1960, la schitul Sfânta Ana din mănăstirea Gheorghe Hozevitul, situată între Ierihon și Ierusalim.
„Trăim în vremurile cele mai grele şi mai primejdioase pentru mântuirea sufletului, vrăjmaşii credinţei noastre s-au înmulţit mai tare ca altădată şi mântuirea noastră este mai primejduită”, spunea sfântul încercând să atragă atenţia creştinilor asupra apostaziei contemporane. Deşi trăia retras în pustia Hozevei, el s-a îndeletnicit mult cu scrierile duhovniceşti, traducerile învăţăturilor Sfinţilor Părinţi în dorinţa sa fierbinte de a avertiza omenirea în privinţa capcanelor duhovniceşti
Format Cărți | 17,5 x 25 cm (B5) |
---|
Micul Ceaslov cu coperti din piele naturala
Micul Ceaslov cu coperti din piele naturala dupa editia din 1874 de la Manastirea Neamt
Carte de rugaciuni cu coperti din piele naturala
Format: 12,5 × 17,5 cm (B6)
672 pagini
Copertare piele naturala
Canoanele Maicii Domnului
Bogorodișna
Dupa editia din 1816, tiparita la manastirea Neamt
Format 17,5×25 cm (B5)
800 pagini
Ceaslov Mare cu coperti din piele naturala
Ceaslov cu coperti din piele naturala, dupa editia din 1874 de la Manastirea Neamt
Format: 17,5 x 25 cm (B5)
800 pagini
Coperti Piele Categoria I
Carte de Rugaciuni cu coperti din piele naturala
Format: 12,5 x 17,5 cm (B6)
672 pagini
Coperti Piele naturala Categoria I
Pidalionul sau Cârma Bisericii Ortodoxe
Pidalion dupa editia din 1802
Format: 17,5×25 cm (B5)
924 pagini
Sfanta Scriptura dupa editia de la 1914 coperti din piele naturala
Format: 17,5×25 cm (B5)
1888 pagini
Font scris mai mare fata de editia 1914
Copertare legatorie arta piele naturala cat. I pe exterior si forjat piele naturala cat. II la interior
Stoc epuizat
Eşti deja înregistrat? Intră în cont